fbpx

Povestea Garderoba Capsulă®

Mariana Romanică

Mi-am imaginat această colecţie, pentru prima dată, la specializarea de Consultanţă de Imagine pe care am urmat-o la Milano, în  2012. De când am aflat despre conceptul de Garderobă Capsulă, am ştiut că la momentul potrivit  voi lansa acest proiect.

Nu știu voi, dar pe mine pandemia m-a făcut să mă gândesc serios la nevoile mele adevărate. A accelerat dorința de a simplifica lucrurile din jurul meu, cât și să caut să ofer soluții noi clientelor mele. Nu cred că este o coincidență că ideea de a propune versiunea mea de Garderoba Capsulă vine în momentul în care sărbătoresc 10 ani de când am ales să ajut femeile din postura de consultant de imagine.

Aud foarte des de le clientele mele că, în ciuda unor dulapuri pline ochi de haine și accesorii,  au senzația că nu au nimic de purtat. Iar prin conceptul Garderobei Capsulă, unul dintre instrumentele esențiale cu care lucrez, am reușit să rezolv multe situații ce păreau complicate.

 

ani de experiență

în design și consultanță de imagine

evenimente și apariții

precum prezentarea conceptului de garderobă capsulă la Antena Stars

produse create

în principal piese atemporale și versatile

clienți mulțumiți

care au primit produsele personalizate pentru a li se potrivi perfect

FASHION DESIGNER

Așa mi-am dat seama că erau anumite piese atemporale pe care le căutam pentru clientele mele, în timpul sesiunilor noastre de personal shopping, pe care nu le găseam nicăieri. Acestea sunt şi cele pe care am ales să le includ într-o colecție de 13 piese esențiale, care se lansează integral în 2021. Plecand de la nevoile clientelor mele, am optat pentru forme clasice, feminine, cu o simplitate studiată, readaptate unui stil contemporan urban, iar țesăturile și culorile au fost special alese să fie practice, dar elegante.

FASHION CONSULTANT

A fost important pentru mine să ofer posibilitatea ca selecţia celor 13 piese să se poată realiza în funcţie de tipologia cromatică (culorile care se potrivesc fiecărei persoane) şi să aleg croieli care funcţionează pe cele patru structuri corporale de bază: clepsidră, pară, triunghi inversat şi dreptunghi.

Ceea ce diferenţiază Garderoba Capsulă® de orice altă formulă propusă pe piaţă este faptul că a fost creată in urma experientei mele de ani de zile cu o clientelă foarte diferită pe piaţa din România.

De ce avem nevoie de

Garderoba Capsula®?

Garderoba Capsulă este un pas esențial în direcția unui dressing minimalist, dar feminin. Ea este gândită să privilegieze calitatea versus cantitate, fără a sacrifica stilul, dar și să evite un stres inutil, frustrare, să ajute la câștigarea timpului dar și banilor printr-o alegere iscusită. Avem vieți aglomerate, familie, copii, cariere, iar hainele trebuie să rămână o plăcere și un motiv de satisfacție.

Nu o să vă mai bateți capul cu ce vă îmbrăcați zilnic, Garderoba Capsulă® este o soluție chic și eficientă, cu atât mai mult cu cât suntem mai des acasă în perioada aceasta şi trecem prin diverse etape de decluttering. Dacă ați visat dintotdeauna să aveți o selecție de piese care se potrivesc impecabil între ele, dacă iubiți hainele și moda dar vreți să acționați responsabil și etic, atunci Garderoba Capsulă și piesele pregătite cu grijă de mine împreună cu echipa mea vă sunt destinate. 

Sunteți gata să începem împreună o nouă provocare?

TOP

X