Orice garderobă, indiferent că vorbim despre femei sau bărbați, ar trebui să conțină două tipuri de piese vestimentare. Pe de o parte, unele basic, care să poată fi integrate cu ușurință în orice ținută, iar pe de altă parte, unele statement, care să te scoată din anonimat. Din fericire, acest top peplum petrecut din Garderoba Capsulă bifează ambele categorii, întrucât îmbină perfect simplitatea cu rafinamentul.
Top peplum petrecut disponibil în NOUĂ culori diferite
Topul cu nod este definit, în primul rând, de cuvântul versatilitate, ca în cazul tuturor pieselor create de noi. Însă, se diferențiază totuși printr-un mic detaliu. Așa cum poți vedea și în pozele de mai jos, acesta poate fi purtat în două moduri diferite – fie cu nodul în față, fie cu nodul în spate.
De asemenea, cuvântul versatilitate face referire și la piesele cu care acesta poate fi asortat. De exemplu, se potrivește atât cu pantaloni, cât și cu fuste. Iar cu puțină imaginație și o doză generoasă de îndrăzneală ai putea obține niște ținute super chic.
„Acest top cu nod face parte din colecţia Garderoba Capsulă şi împreună cu alte 12 piese alese strategic te va ajuta să creezi peste 70 de ţinute în stiluri diferite. Pentru acest model am folosit o țesătură ușoară și plăcută la atingere. Iar dacă te gândești că ar putea avea un croi prea simplu, să știi că detaliile fac diferența. Topul are un nod decorativ, care marchează talia și scoate în evidență una dintre cele mai feminine zone. De asemenea, decolteul în V pune bustul într-o lumină favorabilă. Doar probează-l și cu siguranță te vei îndrăgosti de el.” spune Mariana Romanică, consultant de imagine și cea care a lansat colecția Garderoba Capsulă
Comandă online topul peplum petrecut sau programează o vizită la showroom-ul nostru din București. De asemenea, te invităm să ne urmărești și pe conturile de Instagram și Facebook, întrucât acolo postăm cele mai prețioase sfaturi și cele mai cool ținute.
*Acest top este disponibilă pe mărimi de la XS la XL și în mai multe opțiuni de culori. Descoperă-l aici.