fbpx
Garderoba Capsula

La începutul fiecărui sezon, orice femeie vrea să își reorganizeze garderoba. Multe dintre piesele vechi e posibil fie să nu-ți mai placă, fie să nu-ți mai vină. Așadar, analizează bine hainele pe care le-ai purtat anul trecut și fă o selecție. Cele pe care nu le mai porți ai putea să le vinzi, să le donezi sau să le trimiți la un centru de reciclare. Ulterior, s-ar putea să ai nevoie de câteva articole noi. Foarte bine, mergi la cumpărături! Dar nu uita, fă-o corect și achiziționează doar piesele potrivite pentru tine.

Garderoba Capsula

Mulți dintre specialiști vorbesc despre #GarderobaCapsulă. Această idee presupune stabilirea unor articole de bază cu care să poți jongla, astfel încât să obții cât mai multe ținute. Dacă nu interacționezi pentru prima dată cu site-ul nostru, probabil că știi deja că suntem unii dintre cei mai mari susținători ai acestui concept. Îți punem la dispoziție 13 piese cu care poți face peste 70 de ținute. Practic, vei avea câte una diferită pentru fiecare zi, timp de mai bine de două luni. Bineînțeles că nu va trebui să renunți nici la hainele vechi din colecția ta, deoarece le vei putea folosi și pe ele. Iar astfel, cu siguranță nu vei repeta niciun outfit pe durata întregului sezon.

„Ideea de garderobă capsulă este reală şi aplicabilă, iar promisiunea este adevărată. Chiar se pot construi peste 70 de ţinute cu doar 13 piese. Însă, ca să funcţioneze trebuie să îndeplinească cele trei condiţii de bază: să fie coordonată cromatic, să conțină croieli complementare și să contureze clar stilul pe care îl ai.” spune Mariana Romanică, consultant de imagine și cea care a lansat colecția Garderoba Capsulă

TREI sfaturi de care să ții cont când vrei să îți înnoiești garderoba

Garderoba Capsula Garderoba Capsula Garderoba Capsula

Coordonarea cromatică este foarte importantă. Dacă piesele nu fac parte din aceeași gamă de culori, nu se vor potrivi între ele și nu vei putea obține ținute armonioase. Iar în mod ideal, ar fi bine să ții cont și de paleta ta cromatică. Aceasta se stabilește în funcție de nuanța pielii, a părului și a ochilor

13 piese, 70 de ținute 13 piese, 70 de ținute 13 piese, 70 de ținute

– Piesele trebuie să aibă croieli complementare, adică să îți vină bine și să fie în concordanță cu forma corpului tău

13 piese, 70 de ținute 13 piese, 70 de ținute

– Și, nu uita, alege articole care să îți definească stilul. Degeaba îți cumperi fuste, dacă tu porți doar pantaloni. Achiziția trebuie să reflecte identitatea ta stilistică. Nu e suficient doar să îți placă noile haine, trebuie să te simți bine în ele și să te reprezinte. Ține cont să se potrivească cu stilul tău de viață și cu nevoile pe care le ridică activitățile din programul tău

13 piese, 70 de ținute13 piese, 70 de ținute

Acum, că ai descoperit cele trei tipsuri de care ar trebui să ții cont atunci când mergi la cumpărături, nu uita să le aplici și să te bucuri de rezultate. Acestea sunt valabile și pentru sesiunile scurte de shopping, în care vrei să îți achiziționezi un singur articol.

Comandă online piesele din garderoba capsulă sau programează o vizită la showroom-ul nostru din București. De asemenea, te invităm să ne urmărești și pe conturile de Instagram și Facebook. Acolo postăm cele mai prețioase sfaturi și cele mai cool ținute.

Share:

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

TOP

X