Toamna vine întotdeauna cu nostalgia unui sfârșit, dar și cu perspectivele unui început fresh. Îți dorești să ai cele mai feminine outfit-uri sezonul acesta? Dar de cele mai multe ori te confrunți cu aceeași problemă: dulapul este plin de haine, dar nu reușești să le combini între ele? Schimbi nenumărate ținute pentru ca mai apoi să te întorci, 20 de minute mai târziu, la prima variantă?
Atunci când vorbim despre modă și despre felul în care alegem să combinăm diverse piese vestimentare, vorbim prea puțin despre haine, ci mai mult despre noi. Stilul vestimentar este primul care spune povestea noastră în fața celorlalți. În fiecare anotimp investim în zeci de articole care ne privesc apoi triste din dulap, abandonate în urma nenumăratelor încercări de a le integra într-o ținută coerentă.
Garderoba Capsulă – Fall Edit
Există cu siguranță o modalitate prin care ai putea să te bucuri de dimineți liniștite, lipsite de grija outfit-ului care te va însoți pe parcursul zilei. Conceptul de garderobă capsulă este unul care are la bază, înainte de orice, o investiție inteligentă. Creat special pentru femeile care caută soluții vestimentare facilie, eficiente și expresive.
Toamna nu este momentul în care să cumperi necumpătată articole pentru sezonul rece, sperând că vei găsi în fața oglinzii o modalitate în care să le porți purta. Despre importanța acestor alegeri, atât din punct de vedere stilistic, cât și din punct de vedere financiar, ne vorbește Mariana Romanică, consultant de imagine și creator Garderoba Capsulă ,,Eu configurez personalizat, conform cromaticii, formei corpului și stilului, garderobe funcționale, comode și super CHIC – pe care să le iubești, să le porți cu drag, să te simți extraordinar – cu haine care te pun în valoare. ”
La început de sezon, alege să-ți privești garderoba dintr-o perspectivă nouă și anume: funcționalitatea. Merită să investești inteligent, să câștigi timp, energie și valoare adăugată de fiecare dată când porți hainele. Garderoba Capsulă devine astfel stilistul din dulapul tău care-ți salvează fiecare zi. Cu cele 13 piese, din țesături naturale, lucrate chiar în București, poți alcătui până la 70 de ținute potrivite pentru orice eveniment.
Femeia toamnei este femeia Garderobei Capsulă: cea care vrea să economisească energie, timp și bani, care mizează pe stilul personal și care se exprimă prin acesta. Toamna asta, lasă-te inspirată și alege echilibrul și funcționalitatea pentru tine și garderoba ta! De asemenea, te invităm să ne urmărești și pe conturile de Instagram și Facebook, întrucât acolo postăm cele mai prețioase sfaturi și cele mai cool ținute.